Ce nu imi place in Romania

De mult vroiam să scriu despre lucrurile neplacute de la noi din tara, dar de fiecare data mi-am spus: ok, il poti scrie, dar mai intai trebuie sa mă gândesc la un articol despre lucrurile frumoase. Și slavă Domnului sunt și lucruri frumoase, unele mai frumoase ca în alte locuri.

Dar să revenim la cele care ne deranjează zi de zi. Nu aș avea curajul să pretind ca se intampla doar la noi, dar parca la noi procentul e altul.

  • Pe cand am lucrat in Franta in 2016, desi pierdeam cate doua zile pe drum, am fost totusi nevoit sa vin cu masina acasa.
  • Cand ma apropiam de Alpi tot timpul eram impresionat de frumusetea lor, de armonia perfecta a locurilor de parcare cu peisajul din fundal, parca erau intentionat puse sa te imbie sa faci o poza si sa spui ca acolo sigur s-au facut niste clasice „vederi” inainte sa fie inlocuite de era digitala.
  • Ajungeam apoi in Elvetia, unde lumea parea si mai calma si negrabita de agitatia zilnica spre nimic. Apasam pe pedala la limita celor 120km/h ca nu cumva sa mai las niste bani de amenda, pe langa banii pentru pranz, cu care in alte parti mancam si masa de seara.
  • In Austria, indiferent de anotimp, parca asteptam sa virez la dreapta si sa gasesc cabana de schi rezervata cu cateva luni inainte.
  • Trecerea spre Ungaria, ramanea aproape nesesizata din cauza lipsei controlului vamal, dar si al secolelor ce au unit cele doua popoare. In Ungaria, incep sa apara masini cu numar de Romania, majoritatea sunt trailere care aduc masini lovite din Germania, dar care vor fi vandute ca masini ce au apartinut unei babute din Bavaria ce folosea masina doar pentru cumparaturi. Rand pe rand ma depasesc masinile, atat localnici, cat si romani care s-au ajuns sa isi permita o masina de peste 30-40.000€ si merg la cumparaturi la Pandorf ca sa-si etaleze statutul social obtinut fara prea mult efort prin scoli sau facultati. Limitele de viteza devin optionale, multi merg cu 160-180km/h. Noroc cu echipajele de Rendorseg care se ascund prin benzinarii sau pe poduri si le mai taie din elan vitejilor moderni calare pe patru roti.
  • Ajung in Romania, parca totul este mai cenusiu, indiferent de anotimp. Strazile sunt mai inguste, autostrazile imi raman doar in minte si se estompeaza rapid ca si cum as fi inceput calatoria de weekendul trecut. Ma trezesc in jungla cunoscuta, din care am evadat parca ieri si nu acum trei luni. Instinctele de supravietuire se trezesc la viata. Atentia distributiva e folosita la maxim. Ma uit la cel din fata care depaseste desi ma vede ca vin din contrasens si se stramba la mine satisfacut ca m-a facut sa franez sau poate chiar sa trag pe dreapta ca sa incapa inapoi la el pe banda. Sunt atent la cei care taie curbele, de fapt raman mirat de cei care pastreaza banda la curbele la stanga si nu ma obliga sa intru pe pietrisul de pe margine, asta daca am noroc si nu e si o groapa acolo. Intru in primul oras, din pacate nu prin centrul mult laudat al Oradiei. Regasesc oamenii care aflati pe trecere o iau la fuga si imi multumesc ca am oprit, ca si cum as fi un tanc invadator. Da, celalata categorie, care se uita pe telefon cand trec pe trecere, se afla putin mai departe, la Cluj. Dar pana acolo, vad suficienti care vorbesc cu telefonul la ureche in timp ce conduc, mai ales soferii de tir sprijiniti cu coatele pe volan si telefonul tinut lipit pe ureche cu toata palma bucurandu-se de abonamente cu minute nelimitate. Mai sunt si cei care stau pe facebook la volan, dar asta mai mult prin orase, cand se merge in coloana, dar momentul cel mai bun e dimineata spre serviciu, cand nu vor sa ajunga nepregatiti pentru discutiile din pauza de tigara de la ora 9.
  • Da, aceste lucruri ne sunt sculptate in ADN. Nu ne mai asteptam sa se schimbe ceva foarte curand. Am asteptat asta prin anii 2000 cand spuneam ca se pensioneaza generatia lui tata si oamenii vor fi mai inteligenti, mai pragmatici, mai moderni dupa calatoriile prin afara tarii. Bine, asta a fost doar speranta. Acum cred ca rigurozitatea ii caracteriza mai mult pe ei, decat pe noi. Noi traim doar in prezent si ignoram si ziua de ieri, dar si mai ales pe cea de maine. Ne complacem sa facem astazi ce am facut si ieri, sa asteptam meciul de Champions League si vesnicele preliminarii de care trecem doar cand se apropie comete de noi. Nu avem nicio treaba cu munca in echipa. Sau reusim individual sau sa moara si capra vecinului. Respectul fata de cei in varsta este mai mult pentru actiuni publicate „intamplator” pe facebook sau instagram. Respectul fata de cel de langa noi care a reusit prin foarte multa munca si infruntarea cutumelor si a prostiei, este limitat, ca sa nu spun ca seamana mai mult a invidie. Ii admirăm, desi nu recunoastem pe cei ce au reușit un contract cu statul si acum iși fac televiziuni sau trusturi de presa, pe cei care au fost condamnați, dar mai au tupeu sa apara la televizor si sa dea lectii de moralitate.
  • Da, suntem pe primul loc in Europa la multe capitole, majoritatea negative, evident. Dar parca nici unul nu doare asa de tare ca si cel cu numarul de morti pe drumurile publice. Si de ce nu recunoastem ca pe langa infrastructura total deficitara, vina cea mai mare ne revine noua, din cauza arogantei de a conduce cu viteze aviatice pe drumuri cu carute si de fapt, din lipsa de respect fata de celalalt si dorinta de a-i arata ca eu am drepturi mai multe si tu nu existi pentru mine.
  • Reclame

    My top 15 films

    1. Shawshank redemption
    2. Closer
    3. Crash
    4. The Fountainhead
    5. The Gladiator
    6. Se7en
    7. The Groundhog Day
    8. La Vita e bella
    9. Intouchables
    10. The Green Mile
    11. The Sixth Sense
    12. Catch me if you can
    13. V for Vendetta
    14. Wild strawberries
    15. A beautiful mind

    Witch hunting

    Sunt dezgustat sa citesc zilele acestea presa din Romania cu privire la denigrarea in cvasitotalitate a personalului medical. Un caz nereprezentativ pentru toate seviciile de garda din tara este folosit ca sablon pentru toti cei care, timp de 365 de zile de an, vegheaza ca orice urgenta medicala sa fie tratata cat mai bine si mai rapid cu putinta. Nu cred ca in presa apare vreodata numarul de cazuri vazute in serviciile de primiri urgente in fiecare zi. Cred ca ar fi o surpriza pentru multi. De multe ori in garzi, vad apartinatori sositi pregatiti de atac, asteptand parca sa regaseasca personajele si deznodamintele create de ProTV si de toate celelalte televiziuni avide doar de rating. Doamne fereste sa intervina ceva care sa le stirbeasca prioritatea, fiindca la randul lor au salvat in telefon numarul unei televiziuni locale la care sunt pregatiti sa reclame ce nedreptate li s-a facut. Multi sunt vizibil dezamagiti cand vad ca totusi sunt primiti cu omenie si la 4 dimineata. In contrast, aici in Franta, fiind pregatit pentru reactii similare, raman inca surprins cand lumea imi multumeste aproape de fiecare data si mai ales ca in cele 13 luni petrecute aici, nu am fost privit cu neincredere absolut niciodata, in ciuda accentului evident. 

    Desi suntem in aceeasi tabara, de fapt suntem tot timpul divizati, ne pricepem mult mai bine la ceea ce face celalalt, dar in domeniul nostru de expertiza acea virulenta este mult diminuata. Ne este greu sa apreciem efortul si calitatile cuiva, desi sunt in serviciul nostru. Desi noi oferim cat mai putin cu putinta, ni se cuvine totul. 

    Si da, ma voi intoarce in tara la finele acestui stagiu de pregatire, desi foarte multi ma intreaba de ce.

    France. Encore une fois.

    This has been my best year ever (or not?). OK, it has been better because I have discovered something I really love doing and that is interventional radiology. I spent three months in Bucharest trying to learn the basics and now I am in France, in my opinion, the best place to learn something in radiology.  I am grateful for that.

    But, everything has a price. Usually, in order to gain something new you have to give something in return (your time spent with loved ones and sometimes health). Oh, about that, I found out this year I am not an Iron Man after all (the race that I finished in July 2015 in Roth proves nothing more than the fact that I like sports. If you have the right person to support you, everybody can accomplish anything).

    Health has been a major concern for me in 2016. I have some chronic health problems, as my aunt keeps telling me, I am not 20 anymore, but recently I have been given a new opportunity to grow, to be better as a person, to be humble. As of sudden I felt a sharp pain, in my left leg. Nothing compared to what I had before.

    I work in a radiology department, so it wasn’t hard to do an MRI  that day. What it was easy to assume clinically, it proved painfully true on the images. I had a nice disc herniation with extrusion, and a big 2cm fragment keeps pressing against my left sciatic nerve. They really hug each other. And like every big love I had, it gives me a lot of pain. After two weeks it gets better, but the prospect of surgery is still on and the time will tell if I should do it or not.

    So grind your teeth old fellow and try to stay away from sports for a while ! Easier said than done.

    Stay active ! Stay fit ! (while you can;)

    (Un)lucky number SE7EN

    Cine nu are măcar câteva amintiri frumoase despre copilărie?

    Vacanțele de vară, în care ne jucam pe afară cât e ziua de lungă, excursiile cu părinții la mare sau cand eram lăsați la țară, unde puteam sa facem năzbâtii total diferite comparativ cu ce se întâmpla „în fața blocului”.

    Citește în continuare

    Ironman and … so on

    It’s been a while since my last confession 🙂 Da știu, urma sa îmi scriu părerile după primul triatlon desfășurat pe distanță lungă, la care am participat în 1 septembrie 2013.

    It never happened… until now.

    A urmat imediat după acel concurs, examenul de specialitate desfășurat în octombrie 2013. A trecut și acesta cu bine. Apoi readaptarea la sistemul sanitar din România (still work in progress 🙂 si de ce nu, rutina de zi cu zi.

    Revenind la primul triatlon pe distanță lungă, a fost o experiență deosebită și mă bucur că am avut șansa să descopăr triatlonul în Franța. În ceea ce privește concursul desfășurat la Vichy, rămane cel mai bine organizat dintre toate pe care le-am văzut sau la care am participat. Și plăcerea de a trece cu bicicleta prin orașele și prin sate „de campagne” și să fi aplaudat ca în Le Tour de France, e greu de descris <3. Citește în continuare

    Ce obiective sportive am în acest an

    Pentru a diversifica puțin antrenamentele, am decis să încerc un lucru la care am visat, dar din teama am tot amânat. Am visat și încă visez, să ajung să termin un triatlon…20130326-232901.jpg Așa începeam un draft din data de 27 martie. De atunci au trecut 2luni și pot să spun că am bifat acest obiectiv. Între timp, în cadrul antrenamentelor pregătitoare am inclus și alte curse pentru a facilita primul meu triatlon. Astfel, pe 14 aprilie am programat o cursă de 10km aici în Franța la Riom (44min59sec) și deja clasica pentru mine probă de semimaraton din Cluj Napoca (1h39min). Să începem cu începutul. După ce am achiziționat bicicleta din imagine, era clar că nu o voi folosi pe trasee montane nepietruite și va trebui să încep un nou sport: ciclismul. Ok, aveam un mountain bike cu care mergem uneori și prin afara orașului, dar adevarate ieșiri (>20-30km) nu aveam prea multe la activ. Bun, capitolul ciclism putea să înceapă, dar ce fac cu proba de înot? Singurul stil pe care il stăpanesc la un nivel satisfăcător este brasul. La triatlon nu se înoată decât crawl, așa că trebuia să învat de la zero. In luna februarie, distanta maxima atinsa fara oprire nu depasea fabuloasa distanta de 2bazine, adica 100m. Proba olimpica de triatlon este de 1,5km adica 30bazine. Am inceput sa merg la piscinele de aici din Clermont Ferrand in ideea de a ma perfectiona pe cont propriu. Am inceput sa vad discrete progrese, dar nu in ritmul dorit de mine. Intr-o seara, dupa ce am fost fluierat sa ies din piscina ca programul cu publicul s-a terminat, la iesirea din bazin am vazut un grup de inotatori cu casti pe care scria triatlon Clermont. I-am intrebat daca primesc si incepatori si mi s-a raspuns sa il intreb pe presedintele clubului Georges Rocher. Acesta m-a intrebat din start cum ma descurc in stil liber, i-am spus ca pot sa ii arat mai bine cum inot bras, dar a zis sa raman sa ma vada cum inot. Desi deja energia mea era consumata, am intrat in piscina sa vad ca de fapt nu a fost doar sa vada cum inot, ci a fost un real antrenament, un al doilea antrenament. La final, cand i-am zis ca deja am carcei la gamba, a zis ca e ok si am trecut testul si pot sa vin sa ma antrenez cu ei. Ceilalti din echipa au fost toti foarte primitori si m-au incurajat inca din prima zi. Stiam ca atmosfera intre triatlonisti este departe de a fi competitionala, dar nici chiar asa. Au trecut saptamanile, am progresat si la inot si la bicicleta. La inceput de mai am reusit sa inot fara oprire distanta de 1500m. E clar ca am o viteza, nu foarte departe de cea pe care o am cand inot bras, dar sper sa imbunatatesc si acest capitol. Inca de cand am adus bicileta aici am inceput sa caut pe internet concursurile de triatlon din zona. Citește în continuare