Gabriela Mărginean desemnată CAA co-player of the week

Colonial Athletic Association a desemnat-o pe Gabriela Mărginean pentru a doua oară consecutiv ca jucătoarea săptămânii. Este pentru a patra oară în acest sezon când clujeanca primeşte această distincţie. Evoluţiile Gabrielei de săptamâna trecută au ajutat Drexel Dragons să câştige două meciuri în deplasare, astfel echipa sa este pe primul loc în cadrul conferinţei, la egalitate cu VCU şi James Madison. Săptămâna trecută, în victoriile obţinute împotriva celor de la Hofsra şi UNC Wilmington Mărginean a avut medii de 23.5 puncte/meci şi 6.5 recuperări/meci. Cea mai bună evoluţie din acest an din cadrul conferinţei s-a petrecut tot săptămâna trecută când a înscris 29 puncte împotriva celor de la Pride. Deasemenea tot ea a înscris 12 din primele 13 puncte ale echipei. La începutul acestei săptămâni Gabriela deţinea poziţia a cincea la nivel naţional la capitolul puncte marcate, având 22.9ppm. Deasemenea la procentajul aruncărilor libere, ea este pe poziția a şaptea (89.7%). Următorul meci al dragonilor va fi în deplasare împotriva echipei colegiului George Mason (fostul colegiu la care a evoluat şi Vlad Moldoveanu), deschizându-se astfel o serie de 3 meciuri în deplasare. 4 Februarie 2009 / Dan Duma

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s