Ghiță Mureșan, demonstrează că a învățat cultura americană la foarte multe capitole și aplica dictonul ” You have to give back” mai bine decât multe vedete din NBA. Singurul roman care a evoluat în NBA se reîntoarce din 2006 încoace în fiecare august ca să îi învețe baschet pe copii celor care l-au aclamat în perioada sa de glorie.
Și în acest an, peste 120 de copii s-au înscris la Big G Summer Camp. În perioada 3-8 august, în atenția lui Ghiță se vor afla copii cu vârste între 8-10 ani, urmând ca cei de 10-14 ani să aibă antrenamente în săptămâna următoare, respectiv 10-15 august.
La conferința de presă susținută de către Ghița, alături de Mircea Cristescu, s-a reafirmat faptul ca nu se dorește descoperirea unor veritabile talente, scopul acestui camp fiind de a-i face pe copii să se simtă bine, să socializeze, dar evident eventuale progrese în ceea ce privește baschetul ar fi binevenite.
Ghiță nu scapă niciodată ocazia de a aminti atât micuților, cât și părintilor lor că pe primul loc trebuie să fie școala. Dar subliniază și faptul că sportul îmbunătățește și performanțele intelectuale ale copiilor.