Interviu Gabriela Mărginean

	Gabriela Mărginean: ‘Am iubit fiecare secundă din viaţa de colegiu’
Gabi, povestește pentru cititorii numaibaschet.ro care erau asteptarile tale referitoare la draftul WNBA? Aveai certitudinea că vei fi printre cele alese? Nu am avut niciun fel de așteptări. Mi-am dorit să fiu aleasă și visul meu s-a îndeplinit. Dar acum urmează cel mai mare pas, anume de a reuși să fac parte din echipă. Care este situația ta în acest moment? S-a incheiat capitolul „Colegiu”? Sau încă te afli la Universitatea Drexel? Școala la Drexel am să o termin pe 12 Iunie 2010. Deoarece  săptămâna viitoare  voi pleca la training camp, profesorii au fost de acord și vor lucra cu mine online. Deci sper să termin cu bine cursurile în care sunt înscrisă la momentul actual. Când trebuie sa te prezinti la noua ta echipa Minnesota Lynx? Cei din conducerea echipei m-au anunțat că trebuie să mă prezint la club pe data de 23 Aprilie. Deci exact peste o săptămână. Sistemul este identic cu cel din NBA? O jucatoare draftată, doar după perioada meciurilor din presezon, urmeaza să semneze un contract? Sau deja ai semnat? După training camp voi afla cu siguranță daca voi face parte din echipă sau nu. Ai avut ocazia să joci împotriva vreunei coechipiere de la noua ta echipă? Da, una dintre jucătoarele unei echipe rivale, mai exact Quanitra Hollingsworth,  a jucat pentru Virginia Commonwealth University până anul trecut, iar acum ne vom reîntâlni în WNBA la Minnesota Lynx. Perioada actuală am putea să o comparăm cu primul an în care ai evoluat pentru Drexel Dragons. Dupa cum știm, ai reușit să te adaptezi cu succes, obtinând chiar titlul de cea mai bună debutantă a anului „2006-2007 CAA Rookie Player oy The Year”. Cât de dificil crezi ca va fi să îți câștigi locul în echipă și respectul coechipierelor și al conducerii? Va fi mult mai greu la noua echipă, deoarece în WNBA sunt cele mai bune jucătoare din colegiu într-o singură ligă. Deci va fi o muncă mult mai grea. Atât în sezonul proaspăt încheiat, dar și în anii precedenți ai fost un adevărat leader al echipei. Nu întâmplător ai fost și distinsă în acest an cu titlul de „Dean Ehlers Leadership Award”. S-au scris foarte multe cărți pe tema leadershipului, unele chiar de către renumiți antrenori de baschet. Ți-ai dorit să devii un leader? Sau acest lucru s-a întâmplat de la sine ca rezultat al muncii tale asidue de zi cu zi? A cam trebuit sa intru în rolul de leader al echipei, știind că eram senior (anul 4). Nu cred că voi fi niciodată acel tip de vocal leader. După părerea mea, cred că eu sunt,  și mai mult ca sigur voi rămâne, un leader by example.  Încerc să dau totul, și astfel modelul meu să fie urmat de cei din jur. Ai putea sa ne descrii cum arată programul tău zilnic? Câte antrenamente aveai? Cât durau ele? Cum ai reușit să aloci timp și pentru studiu? În timpul sezonului de baschet  aveam antrenamente în fiecare zi de la 12 la 15. Înainte de acestea făceam stretching 40min, iar eu personal avem ședință de extra shooting timp de o oră, împreună cu antrenoarea mea Denise Dillon. De doua ori pe săptămână aveam și program de sală de forță. După antrenamente mergeam la cold pool (piscina cu apa rece) pentru refacere. Cursuri,  aveam zilnic dimineața, atât înainte, cât și după antrenament. Iar de doua ori pe săptămână aveam  ore și seara, de la 6 la 9. Joia și duminica aveam meciuri. Deci nu prea dispuneam de mult timp liber.  Dar mi-a placut, chiar pot să spun că am iubit fiecare secundă. Care este secretul tehnicii tale foarte bune? Pe lângă munca pe care cu siguranță ai depus-o, cine te-a ajutat cel mai mult să îți perfecționezi tehnica aruncării? Să spunem pentru cititorii noștri că ai reușit să închei un sezon întreg cu o medie anuală la libere de 91% fiind prima din SUA la aceasta categorie. Aruncările libere devin naturale după multe ore de repetiție. Așadar secretul ar fi cât mai  multe aruncări libere în fiecare zi. De obicei fac 100 pe zi înainte să încep celelalte tipuri de aruncări. Care crezi că ar fi carențele cele mai mari ale jucătorilor de baschet din România? Ce anume crezi că s-ar putea îmbunătăți? Mentalitatea e cu siguranță un pas mare care ar putea ajuta la îmbunătățirea baschetului peste tot, nu doar în România. Cred ca o competitie mai mare, cu mai multe echipe, mai multe meciuri ar fi deosebit de benefică. Totodată , dacă banii nu ar fi o problemă, nu doar în România, dar peste tot în lume, baschetul feminin ar putea crește la un nivel mult mai înalt. S-a mai scris în presa din România că inițial ai început sportul de performanță jucând tenis. Părinții tăi te-au sprijinit atunci când te-ai decis să te apuci de baschet? Tatăl tău nu a avut regrete că nu ai rămas la tenis? Tata a avut regrete mai mari decât mine când m-am lăsat de tenis, dar am luat decizia corectă și decizia care m-a facut fericită. Nu a fost niciun moment în care am fost forțată spre un sport sau altul. Întotdeauna părinții mei m-au sprijinit în orice am vrut să fac și le mulțumesc din suflet pentru părinții minunați care sunt. Cum a apărut dragostea pentru baschet? Eram la un turneu de tenis în Parcul Babeș (din Cluj Napoca)  aveam pauze între meciuri. Așadar eu cu tata am mers la terenurile de baschet aflate în apropiere. Acolo Pop Horia avea antrenament cu fetele de la ProBaschet  Junior iar eu cu tatăl meu am decis să le privim. Îmi vine să râd de fiecare dată  când mă gândesc la povestea aceasta. După ce le-am urmărit pe fete, i-am spus tatălui meu: ” cred ca și eu pot să joc ca ele” . Abia au trecut câteva clipe și Pop Horia a venit la noi să întrebe dacă aș fi și eu interesată. Nu am ezitat să spun da, din moment ce începusem deja să joc puțin baschet la școală și mi-a placut enorm de mult. Și uite așa, vara aceea, am făcut ambele sporturi. Mai apoi, spre toamnă am renunțat la tenis și am continuat doar cu baschetul. Și pot să spun că nu am niciun regret. Dintre antrenorii pe care i-ai avut, de la cine ai învățat cel mai mult? Pop Horia și Pop Marilena sunt cei care m-au învățat bazele baschetului . Ei sunt cei care m-au lăsat să ma dezvolt ca jucătoare. Nu au încercat să mă controleze, m-au lasat să joc, dar pe parcusul îndrumării lor m-au învățat foarte multe lucruri. Chiar și acum când joc aud cele spuse de primii mei antrenori. Dar din state Doug West și Denise Dillon sunt cei care m-au ajutat enorm de mult să devin cine sunt acum. Denise mi-a dezvoltat foarte mult jocul personal și mă bucur că am avut ocazia să joc pentru ea. Ce sfaturi ai dori să dai copiilor din România care acum deprind tainele baschetului sau părintilor care doresc să își îndrume copii spre baschet ? Pentru copii: să lucreze în fiecare zi la jocul lor de baschet pentru că fără muncă și dedicație nu vor putea face față competiției la un nivel ridicat. Totodată să țină minte în permanență  că dacă vor să fie jucători buni, atunci nu sunt zile de repaus. Pentru că în zilele în care ei nu se antrenează, foarte probabil un  alt copil (viitor adversar), în cu totul altă parte, trage din greu. Iar atunci când ei se vor întâlni ca adversari pe terenul de baschet, ghici cine va câștiga? Pentru părinți: sprijinul  lor va fi un lucru foarte important. Eu personal, știu cât de bine e să ai parinți implicați și interesați de sportul pe care îl practică fiul sau fiica lor. Gabi,iți mulțumim mult pentru timpul acordat. Știm că este o perioadă foarte încărcată pentru tine, dar în același timp și foarte frumoasă. Îți dorim mult succes în noua ta carieră profesionistă ! Mulțumesc frumos numaibaschet.ro pentru că ați relatat evoluțiile mele de până acum și sper să pot fi un exemplu pentru cei ce se află la începutul carierei de baschetbalist .
16 Aprilie 2010 / Dan Duma