It’s been a while since my last confession 🙂 Da știu, urma sa îmi scriu părerile după primul triatlon desfășurat pe distanță lungă, la care am participat în 1 septembrie 2013.
It never happened… until now.
A urmat imediat după acel concurs, examenul de specialitate desfășurat în octombrie 2013. A trecut și acesta cu bine. Apoi readaptarea la sistemul sanitar din România (still work in progress 🙂 si de ce nu, rutina de zi cu zi.
Revenind la primul triatlon pe distanță lungă, a fost o experiență deosebită și mă bucur că am avut șansa să descopăr triatlonul în Franța. În ceea ce privește concursul desfășurat la Vichy, rămane cel mai bine organizat dintre toate pe care le-am văzut sau la care am participat. Și plăcerea de a trece cu bicicleta prin orașele și prin sate „de campagne” și să fi aplaudat ca în Le Tour de France, e greu de descris <3. Referitor la cursele desfășurate pe distanța IronMan 70.3 (1,9km înot, 91km bicicletă, 21km alergat), efortul este mare, fără dubiu, dar în mod cert oricine cu o pregătire fizică medie îl poate face… dacă își dorește îndeajuns. La aceste probe, pe lângă pregătirea fizică premergătoare concursului, e foarte importantă hidratarea și nutriția de pe traseu. Dar esența acestui concurs după părerea mea, este să ajungi să îți cunoști organismul și să nu forțezi atunci când știi sigur că ai putea să o faci.
Pe final de an nu am mai programat niciun concurs. Am continuat să alerg, dar doar ca să rămân cât de cât în formă, fără niciun obiectiv concret. Apoi am început sa merg la Club Moving, în special pentru faptul că le aveam pe toate acolo: puteam să înot, deși piscina de 25m e cam scurtă, puteam să merg la cycling și deasemenea ca și cross training nu strică nici puțină sală, deși în mod cert nu mă dau în vânt după asta, deoarece prefer sa ies în natură pe cât posibil.
Pentru început de an, am programat prima cursa de trail: Faget Winter Race. A fost frumos, cam cald pentru ianuarie, dar ce nu voi uita niciodată este că am reușit performanța să mă rătăcesc pe traseu 🙂 și am alergat în plus cam 800m. Ulterior am mai planificat Alba Iulia City Race, dar o pneumonie destul de serioasă m-a impiedicat să ajung la start. Pentru clasicul deja Maraton al Clujului am ales proba de stafetă, tot din cauza acelei pneumonii care m-a împiedicat să mă anterenez timp de o lună. Pe 5 mai, dupa ce am avut primul traumatism cranian cu pierdere de cunoștință și am făcut o vizita ca pacient la tomografie computerizată, am ochit planul mai serios pentru 2014. Fiind mai accesibil ca distanță, nu neaparăt ca și costuri, am ales IronMan Budapest.
Pentru a nu merge fără niciun concurs de triatlon în picioare pe acest an, am mers la Triatlonul Brasovului pe 6 iulie. O experiență frumoasă, dar la organizare mai erau lucruri ce pot fi îmbunătățite pe viitor.
La Budapesta, nu pot sa spun că am fost mai bine pregătit față de anul precedent. Poate că la inot și la bicicleta am mai progresat, dar la alergat cu siguranță nu am respectat niciun plan de antrenament. Așa că, asteptările mele nu erau foarte ridicate, mergeam să mă simt bine, să mă bucur de peisaj, iar ca obiectiv de timp, m-aș fi declarat mulțumit cu orice performanță sub 6 ore.
Pentru prima proba, s-a înotat undeva intr-un golfulet din Dunăre, puțin mai la sud de Podul Rákóczi. Apa puțin cam rece, dar nu ca atunci când am ajuns pe fluxul Dunarii și imediat s-a simtit scăderea bruscă a temperaturii apei. Au trecut cumva cei 1,9km 🙂 . Am înotat mult mai mult crawl, lăsând stilul bras doar pentru micile „înghesuieli” cu ceilalți competitori sau unde se schimba direcția de înotat.
La proba de ciclism, traseul a fost ales excelent de catre organizatori. Nici dac
ă se solicita sfatul specialiștilor în turism și nu se realiza un așa traseu frumos. S-a mers pe ambele maluri ale Dunării, am traversat prin fața clădirii Parlamentului Maghiar, prin castelul din Buda, pe scurt mi-a placut foarte mult. Ca și mică notă de cârcotaș, au fost zone cu asfaltul mai vălurit și trecerile peste liniile de tramvai nu erau chiar foarte comode pe biciclete de triatlon. Dar per total locurile alese rămân ca impresie definitorie a întregului IronMan Budapest. Am încheiat traseul în 2h50min, dar poate că dacă nu ar fi trebuit să mă opresc să remediez pana de cauciuc, aș mai fi putut câștiga cam 5minute. Totuși media înregistrată pe ceasul de bicicleta a fost de 32,6km/h. Proba de alergare nu are o istorie prea lunga. Am lăsat ceva energie știind că la ediția de la Vichy dupa km 10, ritmul meu de alergare a scăzut drastic de la 5:00/km la 5:15. Anul acesta am reușit să închei cu o medie de 4:59/km, dar cu siguranță și aici este room for improvement. Pentru anul viitor, doresc să lucrez la îmbunatatirea tehnicii de înot, unde sigur se poate obține cel mai mare progres și desigur la tranziții.
Din toata aceasta experiență a triatlonului avantajul este pregatirea diferită pentru cele trei probe și implicit riscul unor accidentări paradoxal scade, deși timpul total de antrenament este mai mare. Deasemenea nu se poate neglija si modelarea corpului. Iți vezi organismul căpătând o alta formă și în loc să vezi degradarea datorata înaintării în vârstă, sesizezi că te miști mai ușor și de ce nu, că începi sa atragi privirea celor din jur 🙂
Stay fit my friends !
danduma.wordpress.com 