Desi, Asesoft a pierdut finala, meritul lor in ultimul deceniu de baschet romanesc este incontestabil. In ciuda unor controverse, legate de finala castigata in 2008 impotriva Clujenilor si de seria castigata in 2009 revenind de la 3-1 impotriva sibienilor, in rest Ploiesti a cam dominat fara drept de apel baschetul romanesc. Probabil anul acesta nu s-a pastrat reteta devenita deja clasica: un pivot de valoare internationala aflat la apus de cariera (gen Bulatovic sau Rashard Griffith) + un conducator de joc in cautarea saltului spre un campionat puternic (Ocokolic, Hargrove, Cepulis) + cativa jucatori romani de top.
Revenind la castigatori, evident ca meritul este al intregii echipe, fiecare a contribuit si a fost pus in valoare cu foarte multa inteligenta de catre antrenor.
Dintre remarcati, l-as mentiona in primul rand pe Marcel Tenter. A stiut sa invete ce a fost de invatat din sezonul de debut in postura de antrenor. Anul trecut, a facut unele greseli, dar cea mai mare a fost cea de a da vina pe arbitraj intr-o proportie mult prea mare. E drept, a avut dreptate de multe ori, dar a si transmis acest lucru jucatorilor.
In editia din acest an, atitudinea lui a fost cu totul schimbata. S-a vazut ca a vrut sa castige cu orice pret. A luat orice decizie de arbitraj asa cum a fost, uneori cu amuzament, alteori cu nemultumire, dar nimic mai mult. Chiar si atunci cand jucatorii ii spuneau ca au fost faultati, stia sa ii readuca in joc si sa isi mentina concentrarea spre scopul final, victoria.
O alta modificare in bine, mi s-a parut inlaturarea unui obicei des intalnit anul trecut, acela de a schimba imediat jucatorul care gresea. Evident uneori jucatorul ia decizii pripite, dar cred ca atitudinea potrivita ar fi explicarea acelei greseli la un time-out si nu diminuarea increderii jucatorului in fortele proprii.
Apropo de jucatori, tot un plus fata de anul trecut, a fost atmosfera din interiorul echipei. Sunt multi jucatori cu personalitate puternica si e greu sa tii doua sabii in aceasi teaca. Marcel a stiut sa faca acest lucru cu mult tact, fara a stirbi din egoul vreunui jucator.
Referitor la jucatori, in mare, cred ca la toti s-a vazut un progres. Aparentul regres al lui Krstanovic il privesc ca pe un lucru realizat pentru binele echipei. Zoki a ajutat foarte, foarte mult echipa in multe momente dificile, dar a stiut si sa accepte ascensiunea noilor „rising stars”, gen Dykes sau Morris.
Ca sa nu diminuam momentul magic din meciul 6, cu acel cos fabulos din ultima secunda, sa ii recunoastem meritele lui Tyler Morris. S-a vazut de cand a venit ca este un jucator care stapaneste excelent jocul cu mingea. Dar ce m-a impresionat este cunostinta si intelegerea jocului de baschet. Pasele lui ar putea sa intre si in top 10 NBA. Din cate am inteles comportamentul sau este ireprosabil nu doar pe teren, ci si off the court. Ca un plus, as mentiona si faptul ca a reusit sa se adapteze aici si sa se integreze perfect, reusind sa isi castige respectul coechipierilor si al antrenorilor.
Rolul lui Dykes s-a vazut pe parcursul intregului sezonul, a fost top scorer de foarte multe ori si progresul fata de anul trecut a fost enorm, probabil comparabil cu cel al MVP-ului NBA Derrick Rose. Trebuie sa recunosc ca este un mister pentru mine. Nu am crezut ca poate sa aiba aceasta constanta. Mi s-a parut un jucator, cu talent baschetbalistic mediu, dar cu o motivatie iesita din comun, probabil comparabila cu cea a lui Donald Trump. Am crezut ca evolutia buna din seria cu Timisoara de anul trecut, este doar un Personal Best si cu multa munca va mai atinge acea forma de cateva ori si in sezonul 2010-2011. Nu a fost deloc asa, acea forma a devenit o constanta cu care a obisnuit publicul si nu in putine meciuri a fost omul cheie. Evident nu trebuie sa uitam rolul din meciurile 1 si 3 ale finalei.
Un jucator care este remarcat mai rar de catre nespecilisti este Robert Stanley Thompson. De multe ori, se concentreaza pe aparare, unde si face o treaba excelenta. In finala din acest an, s-a remarcat foarte mult in ambele faze, atat aparare, cat si atac. In meciul 4, a luat jocul pe cont propriu la 71-71 si a inscris 4 puncte nelasandu-si coechipierii sa ia in calcul varianta infrangerii.
Mihai Silvasan este intr-o forma foarte buna. Si el a inscris de multe ori in momente cheie. Este un luptator, dar mai are putin de lucrat la gestionarea emotiilor si sa joace cu mai mult calm, pentru a nu gresi din cauza unori decizii pripite.
Paul Chetreanu a progresat enorm. Din clasicul sablon pe care il purta, acela de jucator eminamente defensiv, a contribuit de multe ori si pe tabela. Rolul din meciul 3 a fost impresionant.
Branko Cuic ramane un jucator complet, cu foarte bune patrunderi reusite, pase decisive si recuperari, dar trebuie sa accepte si sa cedeze unori rolul de leader.
Revenind la rolul tuturor componentilor, in mod cert Marcel Tenter a stiut sa implice absolut toti jucatorii, realizand o adevarata echipa, cu o atmosfera de mult nemaivazuta la formatia clujeana. Nu trebuie uitat nici sprijinul conducerii si rolul deosebit al sponsorilor.
Felicitari U Mobitelco BT Cluj Napoca !
danduma.wordpress.com 