Ce nu imi place in Romania

De mult vroiam să scriu despre lucrurile neplacute de la noi din tara, dar de fiecare data mi-am spus: ok, il poti scrie, dar mai intai trebuie sa mă gândesc la un articol despre lucrurile frumoase. Și slavă Domnului sunt și lucruri frumoase, unele mai frumoase ca în alte locuri.

Dar să revenim la cele care ne deranjează zi de zi. Nu aș avea curajul să pretind ca se intampla doar la noi, dar parca la noi procentul e altul.

Pe cand am lucrat in Franta in 2016, desi pierdeam cate doua zile pe drum, am fost totusi nevoit sa vin cu masina acasa.

Cand ma apropiam de Alpi tot timpul eram impresionat de frumusetea lor, de armonia perfecta a locurilor de parcare cu peisajul din fundal, parca erau intentionat puse sa te imbie sa faci o poza si sa spui ca acolo sigur s-au facut niste clasice „vederi” inainte sa fie inlocuite de era digitala.

Ajungeam apoi in Elvetia, unde lumea parea si mai calma si negrabita de agitatia zilnica spre nimic. Apasam pe pedala la limita celor 120km/h ca nu cumva sa mai las niste bani de amenda, pe langa banii pentru pranz, cu care in alte parti mancam si masa de seara.

In Austria, indiferent de anotimp, parca asteptam sa virez la dreapta si sa gasesc cabana de schi rezervata cu cateva luni inainte.

Trecerea spre Ungaria, ramanea aproape nesesizata din cauza lipsei controlului vamal, dar si al secolelor ce au unit cele doua popoare. In Ungaria, incep sa apara masini cu numar de Romania, majoritatea sunt trailere care aduc masini lovite din Germania, dar care vor fi vandute ca masini ce au apartinut unei babute din Bavaria ce folosea masina doar pentru cumparaturi. Rand pe rand ma depasesc masinile, atat localnici, cat si romani care s-au ajuns sa isi permita o masina de peste 30-40.000€ si merg la cumparaturi la Pandorf ca sa-si etaleze statutul social obtinut fara prea mult efort prin scoli sau facultati. Limitele de viteza devin optionale, multi merg cu 160-180km/h. Noroc cu echipajele de Rendorseg care se ascund prin benzinarii sau pe poduri si le mai taie din elan vitejilor moderni calare pe patru roti.

Ajung in Romania, parca totul este mai cenusiu, indiferent de anotimp. Strazile sunt mai inguste, autostrazile imi raman doar in minte si se estompeaza rapid ca si cum as fi inceput calatoria de weekendul trecut. Ma trezesc in jungla cunoscuta, din care am evadat parca ieri si nu acum trei luni. Instinctele de supravietuire se trezesc la viata. Atentia distributiva e folosita la maxim. Ma uit la cel din fata care depaseste desi ma vede ca vin din contrasens si se stramba la mine satisfacut ca m-a facut sa franez sau poate chiar sa trag pe dreapta ca sa incapa inapoi la el pe banda. Sunt atent la cei care taie curbele, de fapt raman mirat de cei care pastreaza banda la curbele la stanga si nu ma obliga sa intru pe pietrisul de pe margine, asta daca am noroc si nu e si o groapa acolo. Intru in primul oras, din pacate nu prin centrul mult laudat al Oradiei. Regasesc oamenii care aflati pe trecere o iau la fuga si imi multumesc ca am oprit, ca si cum as fi un tanc invadator. Da, celalata categorie, care se uita pe telefon cand trec pe trecere, se afla putin mai departe, la Cluj. Dar pana acolo, vad suficienti care vorbesc cu telefonul la ureche in timp ce conduc, mai ales soferii de tir sprijiniti cu coatele pe volan si telefonul tinut lipit pe ureche cu toata palma bucurandu-se de abonamente cu minute nelimitate. Mai sunt si cei care stau pe facebook la volan, dar asta mai mult prin orase, cand se merge in coloana, dar momentul cel mai bun e dimineata spre serviciu, cand nu vor sa ajunga nepregatiti pentru discutiile din pauza de tigara de la ora 9.

Da, aceste lucruri ne sunt sculptate in ADN. Nu ne mai asteptam sa se schimbe ceva foarte curand. Am asteptat asta prin anii 2000 cand spuneam ca se pensioneaza generatia lui tata si oamenii vor fi mai inteligenti, mai pragmatici, mai moderni dupa calatoriile prin afara tarii. Bine, asta a fost doar speranta. Acum cred ca rigurozitatea ii caracteriza mai mult pe ei, decat pe noi. Noi traim doar in prezent si ignoram si ziua de ieri, dar si mai ales pe cea de maine. Ne complacem sa facem astazi ce am facut si ieri, sa asteptam meciul de Champions League si vesnicele preliminarii de care trecem doar cand se apropie comete de noi. Nu avem nicio treaba cu munca in echipa. Sau reusim individual sau sa moara si capra vecinului. Respectul fata de cei in varsta este mai mult pentru actiuni publicate „intamplator” pe facebook sau instagram. Respectul fata de cel de langa noi care a reusit prin foarte multa munca si infruntarea cutumelor si a prostiei, este limitat, ca sa nu spun ca seamana mai mult a invidie. Ii admirăm, desi nu recunoastem pe cei ce au reușit un contract cu statul si acum iși fac televiziuni sau trusturi de presa, pe cei care au fost condamnați, dar mai au tupeu sa apara la televizor si sa dea lectii de moralitate.

Da, suntem pe primul loc in Europa la multe capitole, majoritatea negative, evident. Dar parca nici unul nu doare asa de tare ca si cel cu numarul de morti pe drumurile publice. Si de ce nu recunoastem ca pe langa infrastructura total deficitara, vina cea mai mare ne revine noua, din cauza arogantei de a conduce cu viteze aviatice pe drumuri cu carute si de fapt, din lipsa de respect fata de celalalt si dorinta de a-i arata ca eu am drepturi mai multe si tu nu existi pentru mine.

Reclame

My top 15 films

1. Shawshank redemption
2. Closer
3. Crash
4. The Fountainhead
5. The Gladiator
6. Se7en
7. The Groundhog Day
8. La Vita e bella
9. Intouchables
10. The Green Mile
11. The Sixth Sense
12. Catch me if you can
13. V for Vendetta
14. Wild strawberries
15. A beautiful mind

Witch hunting

Sunt dezgustat sa citesc zilele acestea presa din Romania cu privire la denigrarea in cvasitotalitate a personalului medical. Un caz nereprezentativ pentru toate seviciile de garda din tara este folosit ca sablon pentru toti cei care, timp de 365 de zile de an, vegheaza ca orice urgenta medicala sa fie tratata cat mai bine si mai rapid cu putinta. Nu cred ca in presa apare vreodata numarul de cazuri vazute in serviciile de primiri urgente in fiecare zi. Cred ca ar fi o surpriza pentru multi. De multe ori in garzi, vad apartinatori sositi pregatiti de atac, asteptand parca sa regaseasca personajele si deznodamintele create de ProTV si de toate celelalte televiziuni avide doar de rating. Doamne fereste sa intervina ceva care sa le stirbeasca prioritatea, fiindca la randul lor au salvat in telefon numarul unei televiziuni locale la care sunt pregatiti sa reclame ce nedreptate li s-a facut. Multi sunt vizibil dezamagiti cand vad ca totusi sunt primiti cu omenie si la 4 dimineata. In contrast, aici in Franta, fiind pregatit pentru reactii similare, raman inca surprins cand lumea imi multumeste aproape de fiecare data si mai ales ca in cele 13 luni petrecute aici, nu am fost privit cu neincredere absolut niciodata, in ciuda accentului evident. 

Desi suntem in aceeasi tabara, de fapt suntem tot timpul divizati, ne pricepem mult mai bine la ceea ce face celalalt, dar in domeniul nostru de expertiza acea virulenta este mult diminuata. Ne este greu sa apreciem efortul si calitatile cuiva, desi sunt in serviciul nostru. Desi noi oferim cat mai putin cu putinta, ni se cuvine totul. 

Si da, ma voi intoarce in tara la finele acestui stagiu de pregatire, desi foarte multi ma intreaba de ce.

France. Encore une fois.

This has been my best year ever (or not?). OK, it has been better because I have discovered something I really love doing and that is interventional radiology. I spent three months in Bucharest trying to learn the basics and now I am in France, in my opinion, the best place to learn something in radiology.  I am grateful for that.

But, everything has a price. Usually, in order to gain something new you have to give something in return (your time spent with loved ones and sometimes health). Oh, about that, I found out this year I am not an Iron Man after all (the race that I finished in July 2015 in Roth proves nothing more than the fact that I like sports. If you have the right person to support you, everybody can accomplish anything).

Health has been a major concern for me in 2016. I have some chronic health problems, as my aunt keeps telling me, I am not 20 anymore, but recently I have been given a new opportunity to grow, to be better as a person, to be humble. As of sudden I felt a sharp pain, in my left leg. Nothing compared to what I had before.

I work in a radiology department, so it wasn’t hard to do an MRI  that day. What it was easy to assume clinically, it proved painfully true on the images. I had a nice disc herniation with extrusion, and a big 2cm fragment keeps pressing against my left sciatic nerve. They really hug each other. And like every big love I had, it gives me a lot of pain. After two weeks it gets better, but the prospect of surgery is still on and the time will tell if I should do it or not.

So grind your teeth old fellow and try to stay away from sports for a while ! Easier said than done.

Stay active ! Stay fit ! (while you can;)

Elton John este tãtic

De curand am vazut la stiri ca Elton John impreuna cu consoarta(-ul) lui, David Furnish au devenit parinti.
E greu de zis cine e tatãl, dar am inteles ca pe certificatul de nastere al tanarului Zachary Jackson Levon Furnish John, la rubrica de tatã e trecut cantaretul in varsta de 63 de ani.
Chiar dacã s-au folosit serviciile unei mame surogat, nu ea este mama biologica a tanarului Zachary, ci o donatoare de ovule ramasã anonimã. Astfel se evita mai usor eventuale pretentii ulterioare.
La auzul acestei stiri, întrebarea mea a fost de natura stiintica. Cel putin din punct de vedere teoretic, nu se poate la momentul actual preleva material genetic de la ambii parinti (fie ei si homosexuali) si sa fie implantat intr-un ovul fara a dobandi de la acea persoana nici un pic de ADN? Un fel de clonare.
Oricum, dupa ce pasul de mai sus va fi realizabil si casatoria intre persoanele de acelasi sex va fi posibila in majoritatea statelor din SUA, atunci mai ramane doar ca aceste proceduri de fertilizare in-vitro sa fie platite de catre sistemul de stat. 🙂

Our Deepest Fear Is Not That We Are Inadequate…

 

 

This poem was featured in the movie „Akeelah and The Bee” from 2006. It is actually an excerpt from A Return To Love, a book by motivational speaker and author Marianne Williamson.

Our Deepest Fear

Our deepest fear is not that we are inadequate.
Our deepest fear is that we are powerful beyond measure.

It is our light, not our darkness, that most frightens us.
We ask ourselves, Who am I to be brilliant,
gorgeous, handsome, talented and fabulous?

Actually, who are you not to be?
You are a child of God.

Your playing small does not serve the world.
There is nothing enlightened about shrinking
so that other people won’t feel insecure around you.
We are all meant to shine, as children do.

We were born to make manifest the glory of God within us.
It is not just in some; it is in everyone.

And, as we let our own light shine, we consciously give
other people permission to do the same.
As we are liberated from our fear,
our presence automatically liberates others.

Memorialul Nicolae Martin la baschet feminin – Ziua II

În această seară în cadrul celei de-a doua ediţii a trofeului de baschet feminin „Nicolae Martin” au fost programate două partide. În prima partidă, baschetbalistele de la ZKK Radivoj Korac Belgrad au învins Nyiregyhaza SI cu scorul de 76-58. Apoi, gazdele U Trustul CRE au pierdut meciul jucat împotriva celor de la CET Govora cu scorul de 48-58 (11-21, 16-12, 10-15, 11-10). Predrag Vasic a început partida cu Bianca Vescan, Svetlana Drăguşin, Marinela Agalareva, Mihaela Adi şi Andreea Huţanu. De la oaspete, titularele au fost Tiana Rus, Flori Diaconu, Liliana Latinovic, Raluca Ungureanu şi Mariana Ivovic. Pentru echipa învingătoare Flori Diaconu a contribuit cu 23 puncte, nu de puţine ori dovedindu-se a fi prea rapidă pentru apărarea clujeană. Au mai înscris: Tiana Rus 16 (1×3), Liliana Latinovic 7, Raluca Ungureanu 5 (1), Ivovic 4, Simionca 2 şi Carstic 1. De la clujence: Bianca Vescan 16 (1×3), Francine Houston 9 (3), Agalareva 8 (2), Svetlana Drăguşin 6, Andreea Orosz 3, Corina Moroşanu 2, Mihaela Adi 2 şi Oana Dunca 2.
De menţionat că prestatia arbitrilor l-a determinat de mai multe ori pe antrenorul gazdelor să aibă ieşiri nervoase atât la adresa arbitrilor, cât şi la adresa propriilor jucătoare şi a antrenorului secund, Călin Pop. De altfel evoluţia întregii echipe clujene a fost cu mult sub potenţial, cele patru clujence foste sau actuale componente ale naţionalei României fiind de nerecunoscut. La finalul partidei, Predrag Vasic l-a „invitat” la o discuţie pe unul dintre arbitri pentru a-i cere explicaţii. Mâine vom afla şi câştigătoarea acestui turneu. La matineu de la ora 8.30 se va disputa Nyiregyhaza SI – CET Govora. Iar de la ora 13, va avea loc şi prezentarea oficială a lotului U Trustul CRE pentru sezonul viitor, înaintea partidei U Trustul CRE – ZKK Radivoj Korac Belgrad.
28 Septembrie 2008 / Dan Duma