Debut în forță pentru Vlad Moldoveanu

Miercuri seară, Vlad a evoluat pentru prima dată în NCAA sub culorile echipei American University Eagles, în meciul împotriva Universității de Paul din Chicago, partidă disputată în Allstate Arena din Rosemont (IL). Și putem să adăugăm că nu putea să o facă într-o manieră mai impresionantă. Jucătorul naționalei României a înscris pentru Eagles 26 de puncte și a reusit 8 recuperări, dar cel mai important este că a contribuit decisiv la victoria formației sale cu 62-57. American avea un record de 1 victorie – 8 înfrângeri premergător acestui meci, așadar aportul lui Vlad se speră să devină regulă și să-i motiveze și pe ceilalți coechipieri. Vlad nu a început titular, dar a fost introdus foarte devreme de către antrenorul Jeff Jones, contribuind la realizarea unui avantaj la pauză de 8 puncte (32-24). Până la final, fiul celor doi mari baschetbaliști români Carmen Tocală și Petre Brănișteanu, a reușit 8 din cele 15 aruncări din acțiune, 5 aruncări de 3 puncte (5/10) și deasemenea și-a pus în valoare coechipierii prin cele 4 pase decisive. În întreaga sa istorie, American University nu reușise să învingă niciodată (0-3) echipa la care a evoluat și LeVar Seals – De Paul Blue Demons (6-4). Evoluția foarte bună a lui Vlad, confirmă forma excelentă pe care a avut-o și în preliminariile FIBA Eurobasket 2009, unde a realizat medii de 18.3 ppm și 8.5 rec. Dupa despărțirea de echipa colegiului George Mason de la mijlocul sezonului 2008-2009, Vlad nu a avut voie să evolueze până la expirarea sancțiunii dictate de regulamentele de transfer din NCAA. Vulturii de la American University au programat următorul meci, astăzi 19 decembrie împotriva celor de la UMBC Retrievers (University of Maryland Baltimore County).

Interviu cu Mihai Sinevici

Numaibaschet: Cum a fost meciul din această seară?

Mihai Sinevici : A fost un meci interesant. Ai noștri au început foarte timorați. Au marcat numai prin minutul 3. Din păcate pentru Cluj, timișorenii au luat conducerea și cred ca au condus tot meciul, cu o singura excepție. Ai noștri nu au marcat nici de 3 puncte, nici de sub coș. Pe când timișorenii au înscris de 3 puncte, regulat, ceea ce i-a făcut pe ai noștri să iasă afară. Atunci Timișoara a avut alte opțiuni. Au mers pe pătrundere, pase, pick and roll, totul le-a mers. Clujul a revenit pe final, dar după părerea mea, meciul nu s-a pierdut în ultimul minut și jumătate. S-a pierdut cu mult înainte, când le-au dat posibilitatea să meargă și la 13 puncte, când cred ca mai erau 3 minute de joc. Nu am văzut foarte bine ultima fază când s-a dat fault la Levente, acolo a fost un punct decisiv. Mi s-a părut o mișcare foarte inteligentă a lui Dragan Petricevic, când la 20-26 secunde, echipa sa a faultat imediat, ceea ce i-a oferit posesia. Practic, el a vrut sa aibă mingea și echipa lui să decidă ce se întâmplă. Mi s-a părut un moment cheie acolo. Și să nu uitam că am ratat și o liberă, cu care putea să se termine egal.

Nb: Cum a fost atmosfera din seara aceasta? A amintit cumva de cea din anii ’90?

MS: Absolut. Publicul a rămas același. Un public pasionat. Ți se face pielea maciucă atunci când începe toată sala să strige, să aplaude, să cânte. Este o atmosferă fenomenală. Ei nu s-au schimbat. Sper din toata inima, ca și echipa să se ridice la nivelul lor și va fi o coeziune ca pe vremuri. Și echipa, și spectatori.

Nb: La echipa Timișoarei ai recunoscut ceva din stilul lui Dragan din ‘97? Sau s-a modificat în mod radical?

MS: Categoric. Chiar mă gandeam la echipa pe care o are și la cei care dau de afara “de rup”. Pe vremea noastră era Mircea Cristescu, era Horia Rotaru, era Țenter, eram eu, care aruncam de 3 puncte și marcam. În momentul acela, vrei, nu vrei, îi scoti pe cei din aparare și, asa cum spuneam, opțiunile sunt nenumărate. Din păcate astăzi, echipei clujene nu le-a intrat de afară, exceptând ultimele două aruncări (Roberts și Levente), când practic s-au apropiat.

Nb: Cum este în Canada? Toată lumea baschetbalistică din România știe de succesul tău de acum 3 ani. Cum ai reușit să te impui în patria lui Steve Nash, folosind metode europene?

MS: Este foarte dificil. Sistemul canadian nu permite recrutarea. Nu permite scouting-ul. Practic cu ce elevi ai, trebuie să formezi o echipă care să joace competitiv. Sincer sa fiu, am reușit și cu scheme făcute de pe vremea junioratului, de pe vremea regretatului Ghiță Roman, pe care tot timpul le-am adaptat, le-am schimbat în funcție de ce necesități am avut și de ce jucători aveam. Așa m-am impus. La ei toți sunt înnebuniți după NBA, dar acolo jocul este preponderent de unu la unu, ceea ce mie nu-mi place. Am renunțat să mai urmăresc NBA. Am fost la început la câteva meciuri, dar apoi am fost la San Antonio Spurs și mi s-a părut a fi singura echipă care juca în mod colectiv. Jocul lor are un stil mai european, cam ca în colegiile din SUA. Am reușit să impun jocul de echipă. A fost foarte greu. Am avut și un jucător foarte bun. Vorbind de Dragan și de echipa lui în care evoluează mai mulți sârbi, și eu am avut un jucător care era tot sârb și schemele pe care le-am făcut, le-am bazat pe el. Am avut și alți jucători din multe alte țări, de peste tot.

Celelalte echipe jucau individualist, pe când echipa mea, juca mai colectiv. E foarte greu să lucrezi cu copii de 14,15,16 ani, cu personalitați în dezvoltare, care vin de peste tot. Canada este o țară a imigranților, foarte cosmopolită, ca un Babylon. Mă bucur că m-am impus. Mi-a fost greu. Am pornit de jos, ca un imigrant. A fost meciul vieții mele. Practic m-am întors din nou, ca atunci când eram junior și am lucrat foarte mult, reușind să urc treaptă cu treaptă. La fel cum am făcut-o în baschet, așa am făcut și în viața din Canada, viață de emigrant. Am făcut fel de fel de joburi până mi-au recunoscut diploma, apoi am prins un job în profesorat și de acolo cu echipa, tot la fel, am pornit de jos, până am ajuns campioni. M-am bucurat enorm, când ca urmare a rezultatelor avute, copiii au început să vină la baschet. Numărul nostru de elevi care partipă la orele de educație fizică s-a mărit. Celelalte echipe când au văzut că se face performanță s-au motivat. Baseballul a câștigat un titlu, apoi hocheiul pe gheața și chiar și voleiul.

Programul nostrum de baschet este foarte puternic. Ne ajutăm între noi. Și Cornel Giomolean este acolo, ca antrenor al echipei de juniori.

Pe lângă campionatul câștigat, am mai jucat două finale, pe care din păcate le-am pierdut, una la un punct și cealalta la patru puncte, iar în acest an, am luat o altă generație de clasa a IXa, cu care am ajuns totuși până în semifinale. Dar cu care probabil voi mai lucra încă 3 ani, încercând să formez o altă echipă. Totuși să ajung cu o echipă în primul an până în semifinale mi se pare un rezultat bun.

Nb: Care sunt planurile tale pe termen lung? Vrei să rămâi în Canada sau iei în considerare cariera antrenoratului în Europa, sau în caz că vor exista oferte poate chiar în Romania?

MS: E greu de răspuns. În Canada sunt fericit, am o viață liniștită, civilizată. Sunt convins că și aici aș face față. Deocamdată sunt bine acolo, dar precum zic americanii Never say never. Sufletul meu este aici, a fost aici, a rămas aici. Poate odată voi ajunge și în România, dar deocamdată voi sta acolo.

Nb: Care crezi ca ar fi o posibilă soluție pentru creșterea nivelului echipei naționale a României? La 15 ani de când am avut generația voastră de juniori cu rezultate foarte bune, avem o nouă generație la tineret care după ce a câștigat grupa B valorică promite. Ar fi o soluție crearea unei noi echipe naționale în jurul acelei echipe de juniori? Sau să lăsăm ca lucrurile să meargă de la sine, ca șsi până acum?

MS: Ar fi și aceasta o soluție. Erau cațiva jucători foarte buni. Categoric ei ar trebui sa joace cât mai mult împreună. Pe mine m-a frapat foarte tare faptul că doar un jucator român trebuie să fie pe teren la meciurile din Divizia A. Această regulă, cu siguranță, taie avântul oricărui jucător român care are speranțe de a ajunge cât mai departe. Cum îi încurajăm noi pe acești copii, când ei practic văd că toți străinii joacă și ei nu au nicio șansă, sau să zicem 1 din 5 (20%)? Cred că la această regulă ar trebui lucrat. Îmi place ce face Mircea (Cristescu) aici din punct de vedere al publicității pentru baschet. Venind cu trenul înspre Cluj, am cumpărat două ziare de sport. Le-am deschis și nici urmă de baschet. Cel puțin la Cluj sunt conferințe de presă, se face reclamă la baschet. Un alt aspect este ca jucătorii cred că ar trebui să fie declarați profesioniști. Deasemenea cred că și arbitrii ar trebui să devină profesioniști. Astfel ei nu ar mai avea alte ganduri și n-ar lăsă loc la interpretări.

Nb: Pe saitul Federatiei Romane de Baschet a apărut de curând că vei participa la All Star Game. Ne poți confirma prezența ta la evenimentul de la Brașov?

MS: Sunt onorat de invitație și de nominalizare. Mi-aș fi dorit din tot sufletul. În Canada este vacanța de primavară (March Break) și din păcate trebuie să fiu acolo. Dacă aș fi știut cu ceva mai mult timp în urmă, aș fi făcut tot posibilul să rămân. Tare mult mi-aș fi dorit să mă întâlnesc cu ceilalți, cu toată “crema baschetbalistică” de pe vremuri, cu toți baschetbaliștii care fie mi-au fost colegi, fie ne-am bătut pe teren.

Nb: Îți mulțumim mult pentru timpul acordat și îți urăm mult succes în continuare.

MS: Și eu îți mulțumesc și aș vrea sș spun că prin saitul de baschet numaibaschet faceți o treabă foarte bună în promovarea baschetului. Baschetul are nevoie de așa ceva, deoarece merită un loc mult mai bun.

Mihai SINEVICI

· S-a născut la 19 februarie 1969

· A jucat la Arad la juniori și apoi și în Divizia B

· În 1987 a semnat cu Dinamo, fiind in stagiu militar (Spune ca a fost ajutat foarte mult de Vasile Popa, care și-a respectat cuvântul dat și i-a oferit șansa să joace baschet la Dinamo, precum și de către Gică Novac)

Cu Dinamo a câștigat titlul și încă două locuri 2.

· 1990 -94: U Fimaro Cluj. A câștigat două campionate (92, 93)

· 94-95 Pacs (Ungaria )

· 95-96 Malev Budapesta

· 96 Honved Baja

· 97 U Cluj Napoca.

Din 1985 a fost selecționat în lotul national de juniori și ulterior a fost convocat și la lotul de seniori până când a plecat spre Canada în 1997.