Matt Gibson: ‘Am ales Venezuela în detrimentul lui Golden State pentru familie!’

Matt, eşti din Oklahoma City, mai nou aveţi şi echipă în NBA (OC Thunder), le urmăreşti evoluţiile? Când a venit echipa la noi în oraş nu mai locuiam în Oklahoma City, aşa că nu am apucat sa văd niciun meci de-al lor. Deci nu pot să spun că sunt un fan. Deci nu ai apucat să-l vezi nici pe Kevin Durant. Care este jucătorul tău preferat? E o întrebare grea. Hai să spunem că eu sunt jucătorul meu preferat (zâmbeşte). Dar îmi place foarte mult Kobe Bryant. Şi LeBron James îmi place. E greu să mă decid între cei doi. Tatăl tău este antrenor de baschet ? Tatăl meu a jucat baschet profesionist în Franţa. A fost antrenor de baschet până de curând. Acum este profesor şi mai are câţiva ani până la pensionare. Dar ţineţi legătura? Asculţi de sfaturile lui referitoare la cariera ta? Bineinţeles, vorbesc cu el tot la 2 zile. De fapt el va şi veni aici în Romania la finalul lunii decembrie pentru a vedea un meci şi ca sa vadă fanii despre care i-am povestit.

Ce poţi să ne spui de antrenorul tău din colegiu, Riley Wallace? A fost un antrenor excepţional. M-a iubit foarte mult. Atât pe teren, cât si în afara lui, el şi sotia lui erau alaturi de mine. El era o persoana determinată, puternică şi ori de câte ori îmi făcea clipe grele şi striga la mine, soţia lui încerca să mă încurajeze şi să mă ajute să trec peste. Deci au fost şi perioade mai dificile. Desigur, dar antrenorul a avut întotdeauna răbdare si mi-a oferit oportunităţi, învăţându-mă foarte multe referitor la baschet, dar în special referitor la mine şi la persoana care trebuie sa fiu pentru viitor. Poţi să ne spui ce s-a întamplat în sezonul 2005-2006? În acel sezon ai jucat doar două meciuri. A existat o neîntelegere între mine şi antrenor. La acel moment jucam poziţia 2, când l-au adus pe Matt Lojeski. Acum el evoluează în Belgia la Generali Okapi Aalstar. Pe poziţia 2, s-a dovedit a fi mai bun ca mine. Am luat acea decizie împreuna cu antrenorul Wallace. I-am spus că sunt decis să am o carieră de jucător profesionist. Şi am decis să lucrez pentru a deveni un point guard. Următorii ani dovedindu-se un succes. Cum a fost experienţa ta în Venezuela? A fost prima mea activitate de jucător profesionist. Clubul era bine organizat, eu aveam un salariu bun. Era o competiţie puternică, dar nu aşa tacticizata cum se întamplă în Europa, deoarece acolo sunt foarte mulţi jucători înalţi, puternici şi foarte rapizi. De fapt, jocul este foarte rapid. Alergi – arunci la coş, alergi – arunci la coş. Seamană mai mult cu baschetul american, pe când aici în Europa totul e mai tacticizat, trebuie să fii concentrat, să analizezi, să vezi totul. În Venezuela am jucat tot pe poziţia 2. Mi se cerea să arunc la coş foarte mult. Şi bineinteles ca e uşor să arunci la coş, când ceilalţi îţi crează cele mai bune oportunităţi. Fanii erau deosebiti. Dar nu sunt precum cei din Cluj. Dacă acolo pierdeam un meci, nu mai venea nimeni la următorul meci. Pe când evoluai pentru Marinos de Anzoategui agentul tău a fost contactat de către reprezentanţii clubului Golden State Warriors care ar fi dorit să te vadă. Nu te-a tentat să încerci ? De fapt totul s-a întamplat în aceeaşi zi. Trebuia sa aleg sau Venezuela sau GSW, deoarece în urmatoarea zi urma să plec fie la San Francisco, fie în Venezuela. La acea vreme prietena mea era însărcinată. Urma să avem o fetiţă. Trebuia să câştig pentru a putea sa îi ajut. Daca era vorba doar de mine, probabil aş fi ales altfel, dar din moment ce aveam anumite responsabilităţi şi trebuia să îmi câştig existenţa, aşa cum m-a învăţat şi antrenorul Riley Wallace, am ales sa merg acolo, iar când m-am întors am decis să semnez pentru Cluj. Din păcate, la puţin timp după acea fetiţa noastră a murit la naştere. Uneori nu există explicaţii pentru anumite momente. A fost o perioadă mai dificilă. De aceea am convins-o şi pe prietena mea să lase totul acolo şi să vină cu mine în Romania. Acum lucrurile s-au mai aşezat şi ea va putea să se întoarcă şi să îşi termine studiile.

Ce te-a convins să vii în România? S-au interesat de mine. Şi alte echipe au mai fost interesate, dar cei din Cluj m-au dorit mai mult şi faptul ca eram opţiunea numărul 1 pentru ei, m-a convins să semnez pentru ei. Ştiai ceva despre Cluj sau despre antrenorul Baldwin ? Auzisem de TAB şi ştiam că este un antrenor căruia îi place să explice. Şi mie îmi place mult să învăţ, să învăţ despre baschet. Nu sunt egocentrist, să cred că sunt cel mai tare şi nu am ce să mai învăţ. Vroiam să merg undeva, unde să devin mai bun. În Venezuela, nu vreau să spun că nu am învăţat, dar faceam ceea ce ştiam să fac, pe când aici învăţ în fiecare zi. Urmărim înregistrări zi de zi, alături de antrenorul Marcel Ţenter care este o persoană deoasebită. Am ce învăţa. Antrenorul Baldwin are o minte deosebită, este o persoana inovativă şi il apreciez foarte mult. Cum răspund jucătorii la cerinţele lui ? Nu este simplu. În special pentru americani este dificil deoarece noi nu eram obişnuiţi cu atât de multe sarcini în timpul jocului. Dar toată lumea vrea să înveţe, şi Boom şi ceilalti. De multe ori este frustrant, suntem nervoşi, dar suntem nervoşi pe noi înşine deoarece nu ne iese. Încercăm să învăţăm, de multe ori îi urmăresc pe jucătorii români şi incerc să învăţ de la ei, sau de la Cuic. Cum ai descrie atmosfera din cadrul echipei? În general ne inţelegem foarte bine. Ieşim în oraş împreună uneori, ne sunăm. Ne înţelegem foarte bine în afara terenului, dar asta nu câştigă meciuri. Încercăm să fie totul cât mai bine şi pe teren şi sperăm să reuşim asta cât mai repede. Se ridică experienţa de aici la înălţimea aşteptărilor tale ? Cu siguranţă este mult mai mult. Îmi place oraşul, îmi plac foarte mult locuitorii. Multă lume mă salută pe stradă. Sunt foarte de treabă şi foarte ospitalieri.

Iţi e dor de ceva de acasă? De mama mea, şi în special de prăjiturile ei. Ce fel de muzică asculţi? Care este artistul tău preferat? Fiind din Oklahoma city, îmi place stilul country. Garth Brooks este chiar din Oklahoma City şi îl ascult foarte mult. Îmi place şi muzica rap, nu pot să zic că am o formaţie favorită, dar ascult mult Lil’ Wayne, dar şi alţii. Mulţi dintre fanii tai, chiar şi la TV s-a spus că ai avea nişte tatuaje ce amintesc de Prison Break? Urmăreşti acel serial sau ce te-a inspirat ? Tatuajele mele reprezintă mai multe lucruri în care eu cred. Am tatuate nişte versete din Biblie, numele parinţilor şi deoarece în şcoală eram foarte talentat la desen, aşa că unele au fost desenate chiar de către mine şi pot să spun că exprimă ceea ce simt şi ceea ce sunt eu de fapt.

27 Noiembrie 2008 / Dan Duma

Reîntâlnire cu fanii clujenii

Pentru fanii clujeni s-a încheiat un sezon minunat, în care nu de puţine ori au retrăit atmosfera din anii 90 atunci când U Cluj juca de la egal la egal cu echipe de calibru din Europa.

Nu cred ca există clujean care are să reproşeze ceva jucătorilor, antrenorilor sau conducerii clubului după încheierea acestei finale, în care tensiunea a fost de multe ori demnă de adevarate thrillere hollywoodiene.

Şi-au văzut favoriţii luptând ca nişte adevăraţi gladiatori, jucând, ca şi cum viaţa lor ar fi fost în joc, împotriva unei echipe cu un palmares care impune respect, şi a unor jucători cu o reală valoare internaţională. Arvydas Cepulis şi-a respectat cu succes, porecla de sniper având momente în care a fost de neoprit de către apărarea clujeană, arătând că nu este doar un shooter, ci poate face cu succes pătrunderi năucitoare, care l-au ajutat să fie coşgeterul finalei cu 19,4 puncte pe meci. Rashard Griffith, în ciuda vârstei, experienţa şi calibrul l-au ajutat să se descurce nestingherit sub panoul clujean. De multe ori fiind nevoie de încă un jucător care să vină la dublaj şi să ajute apărătorul desemnat, care intra în foul trouble încă din primul sfert. Bojan Obradovic deşi recordul său l-a obţinut în meciul 5, cel mai important aport l-a adus în meciul 4, când cele 21 de punte ale sale au fost determinante. În meciul 5 a realizat 36 de puncte când conform arbitrilor acelei partide a fost faultat şi trimis la libere de 26 de ori, mai ceva ca Michael Jordan (menţionăm că MJ a reuşit în întreaga sa carieră să întreacă performanţa lui Obradovic doar o singură dată cu 27 de încercări, în rest cea mai ridicată medie a înălţimii sale a fost de 11.8 FTA în sezonul 86-87). Pe lângă cei 3 grei, ceilalţi 2 străini au evoluat cu mult sub evoluţiile lor din timpul campionatului şi din cupele europene. Un lucru îmbucurător pentru ploieşteni a fost evoluţia foarte bună a lui Adrian Blidaru, care nu se opreşte din progres şi de la an la an, câstigă experienţă şi încredere, devenind un jucator complet, util echipei sale şi nu de puţine ori foarte spectaculos. Levi Szijarto pe lângă musculatura îmbunatăţită în mod semnificativ în ultimul an, îşi consolidează statutul de foarte bun apărător, uneori părând nejustificat numărul cam mic de minute pe care Dado Arnautovic i le-a oferit. Virgil Caruţaşu a arătat că el este stăpânul inelelor, fiind numărul 1 la recuperări. Din păcate a dezamagit în faza ofensivă, doar în meciul 6 reuşind să contribuie cu mai mult de 4 puncte. Mihai Paul cu siguranţă are calităţi deosebite, dar lipsa de experienţă l-a facut să ia multe decizii pripite.

Cu aceasta echipă campioană naţională de 4 ani a avut de luptat echipa clujeană. Ploieştenii nu erau neînvinşi de către clujeni, dar statistica le era net favorabilă şi atunci când conta cel mai mult clujenii nu reuşeau să se impună din diverse motive. Astfel înaintea acestei finale, disputa era privită de mulţi ca fiind jucată dinainte şi îi dădeau pe clujeni ca fiind o victimă sigură.
În aceste clipe, ştim deznodământul, ştim cine a câştigat şi intensitatea cu care s-a jucat şi pasiunea aratătă de fanii celor două echipe. Ploieştenii celebrează un nou titlu. Preşedinta federaţiei este fericită că a fost un campionat mai disputat ca niciodată.
Baschetul intern a crescut în popularitate şi ca număr de fani şi poate cel mai important este că expunerea media a fost mult mai bună.
Sprijinul dat de către Telesport a fost substanţial şi a contribuit din plin la succesul actualei ediţii de campionat. E greu de spus dacă a fost rentabil pentru ei, dar ar fi interesat de aflat dacă audienţele au fost în creştere sau s-a păstrat acel nivel „nesemnificativ statistic”. De asemenea, Doamna Carmen Tocală ar putea fi mândră că şi actul final a fost cel mai disputat din ultimii ani, şi se poate spune că s-a consolidat o dinastie. O echipa care după câştigarea unei cupe europene, a avut o evoluţie demnă de respect în mult mai puternica ULEB CUP, deasemenea reuşind pe plan intern să îşi păstreze titlul de lider 5 ani la rând.

De partea cealaltă, fanii clujeni au regăsit plăcerea de a merge la Sala Sporturilor Horia Demian, în mai multe rânduri umplând sala până la refuz şi retrăind visul de a fi campion naţional, aşa cum au mai fost în deceniul trecut. Chiar dacă unii încă mai au un gust amar, după încheirea meciului 7, uită repede acest sentiment şi îşi readuc aminte de această echipă care a luptat pentru ei şi putin le-a lipsit să se bucure alături de ei la celebra baie din Someş.

Cel care este sufletul acestui parcurs în permanenţă ascendent al echipei, Preşedintele Executiv al U Mobitelco Mircea Cristescu, a anunţat astăzi pe siteul oficial că îi aşteaptă pe susţinătorii clubului să se întâlnească cu echipa care le-a adus atâtea momente frumoase, luni 9 iunie de la ora 17 la Sala Sporturilor Horia Demian.